Pe care o purtam cu mine în orice ceas.
O citeam și reciteam la nebunie,
Dar din versurile ei, azi nimic nu a mai rămas.
Am pus pauze unde a trebuit, dar o reluam mereu...
Poate, cu asta am greșit și pentru asta sunt de vină numai eu...
Poate din mii de poezii pe a mea o citeam și reciteam cu atâta foc,
Poate trebuia să rup pagina din timp și să dau cu piciorul la tot ce numeam eu atunci "noroc".
Și alte versuri vor mai fi... poate mai triste
Sau poate mai vesele...
Poate alte clipe vom trăi în poezii de suflet, în versuri libere.
Nimeni nu a dat un nume poeziei inimii noastre,
Dar inima noastră ne cunoaște tot ce am citit întreaga viață.
0 Comentarii